Facultatea de Medicină Dentară din cadrul Universității „Ovidius” din Constanţa s-a alăturat campaniei de prevenţie „Zâmbeşte România”, parte a Platformei Europene pentru o igienă orală mai bună și lansată de GlaxoSmithKline (GSK) Consumer Healthcare România şi Wrigley România. Campania are scopul de a trage un semnal de alarmă în ceea ce privește importanţa sănătăţii orale şi educarea în acest sens, iar la Constanța aceasta a cuprins o masă rotundă moderată de conf.univ.dr. Aureliana CARAIANE, decanul Facultății de Medicină Dentară, și la care au participat numeroși factori de decizie - dr. Mirela PUCHILITA, Medical Expert Manager, GlaxoSmithKline Consumer Healthcare România, S.l. Doru PETROVICI, preşedintele Colegiului Medicilor Dentişti Constanţa, reprezentanți de la Direcția Sanitară, dr. Laura CONDUR, preşedintele Asociaţiei Medicilor de Familie „Tomis”, cadre didactice de la Facultatea de Medicină Dentară.
În preambulul discuțiilor, decanul Facultății de Medicină Dentară, conf.univ.dr. Aureliana CARAIANE, a prezentat cadrul campaniei naționale: „În data de 12 septembrie 2012, la Parlamentul României, a avut loc o masă rotundă cu tema „Sănătatea Orală în România”, la o săptămână după desfășurarea summitului la nivel înalt din Parlamentul European. Masa rotundă s-a axat pe următoarele teme: integrarea sănătaţii orale în cadrul politicilor europene de sănătate şi dezvoltarea unei abordări europene comune pentru a facilita accesul la educaţie și prevenție în vederea îmbunătățirii sănătății orale; acordul asupra bunelor practici şi a acţiunilor necesare în Europa pentru prevenţia afecţiunilor orale. Ținând cont de faptul că în anul 1999 a fost pus în aplicare Programul Național pentru Prevenirea afecțiunilor orodentare, adresat elevilor din clasele I -IV din patru centre pilot din România printre care și Constanța, Facultatea de Medicină Dentară are experiență în organizarea unor campanii educaționale. Din păcate, programul a încetat în 2010. În consecință, eficiența unui alt program de prevenire a bolilor cavității bucale este un argument valid pentru dezvoltarea unei campanii de educare și prevenție precum campania „Zâmbește România”. Cadrele didactice și studenţii facultăţii noastre vor sprijini o campanie de prevenție precum cea a Platformei Europene pentru o igienă orală mai bună”.